Psihoterapia și Realitatea

Pentru a-şi spune povestea, omul foloseşte cuvinte. Numai că, oamenii nu au cuvinte pentru a denumi fiecare senzaţie. Cuvintele vehiculează un conţinut categorial care nu poate surprinde aspectele intime, singulare, concrete ale universului interior.

Aceste aspecte pot apărea la intersecţia sferelor  semantice ale cuvintelor. Astfel, există riscul de a confunda cuvintele cu lucrurile pe care le denumesc, imaginea pe care o avem despre ceva anume – cu acel ceva real. În 1993, Korzybski a atras atenţia asupra acestui fapt când a formulat celebrul dicton: Numele nu este lucrul, harta nu este teritoriul.

De foarte multe ori, cuvintele nu doar denumesc o realitate ci o şi creează, adică o afirmaţie odată făcută tinde să-şi confirme propriul adevăr. Această idee este teoritizată de conceptul autoîmplinirii predicţiei din teorema lui Thomas: Dacă oamenii definesc o situaţie ca fiind reală, atunci această situaţie este reală prin consecinţele definirii ei ca reală.

Cuvintele se nasc din gânduri şi construiesc realităţi apoi se întorc în gânduri şi sădesc în ele realităţile pe care le-au creat. Istoria omului devine povestea sa, harta care îi permite să găsească un sens, să pună ordine în fluxul de evenimente pe care le trăieşte.

Terapia se luptă cu generalizările construite de gânduri şi cuvinte pentru că acestea oferă o hartă a realităţii, nu realitatea însăşi. Harta ne face să nu putem vedea diferenţele, excepţiile, să nu putem vedea copacii de pădure, să vrem totul sau nimic, a fi sau a nu fi, incapabili să vedem nuanţele.

Terapia nu este altceva decât o alternativă la construcţia psihologică a omului, o nouă hartă care îi permite să găsească alternative la căile iniţiale care păreau că nu duc nicăieri.

Terapia este posibilă pentru că ea nu îşi propune în mod necesar să schimbe realitatea, lucrurile concrete din care este construită, ci imaginea noastră despre ea, gândurile noastre.  Nu lucrurile sunt cele care ne supără, ci gândurile noastre despre ele, spunea Epictet cu aproape 18 secole în urmă, iar Shakespeare spunea cu mult timp după el că lucrurile nu sunt bune sau rele, gândurile noastre le fac astfel.

Terapia îşi propune să îl facă pe om mai liber, iar, în acest context, libertatea ar putea fi definită drept capacitatea omului de a dezvolta alternative. Şi dacă există o formă supremă a libertăţii, aceasta ar putea fi libertatea de a gândi. Acolo unde gândeşti, acolo construieşti!