Psihoterapie pentru copii
În joc și doar în joacă, copilul, ca si adultul, poate fi creativ si isi poate exprima intreaga personalitate si doar fiind creativ, se poate descoperi pe sine.
- W. Winnicot
Poate că sunt persoane în miniatură, dar sunt totuși persoane. Poate că sunt mici, dar asta nu înseamnă că problemele lor sunt mici. Provocările vieții nu sunt direct proporționale cu vârsta. În lumea copiilor, fiecare zi este o aventură plină de descoperiri și nu de puține ori, această aventură poate veni cu provocări care îi depășesc. Pentru a se apăra, natura i-a înzestrat pe copii cu magia, însă aceasta nu poate funcționa la infinit întrucât situațiile pe care copiii le întâmpină pe măsură ce cresc, le cer adaptarea la realitate. Pentru copii, realitatea poate fi resimțită uneori ca fiind prea dură și atunci rămân blocați undeva între magie și realitate.
Psihoterapeutul va privi spre unicitatea copilului pentru a descoperi, împreună cu el, unde s-a produs blocajul. Va folosi aceeași unealtă pe care copilul a folosit-o până atunci, magia, pentru a găsi soluții de adaptare, gestionare și acceptare a realității. Cu ajutorul jocului (desen, modelaj, sandplay, jocuri de rol) copilul va redescoperi tărâmul magic plin de posibilități nesfârșite. Copilul nu poate articula în cuvinte emoțiile complexe pe care le simte și de aceea jocul împreună cu psihoterapeutul, creat special în acest sens, va deveni o adevărată binecuvântare. Jocul va deveni un instrument de exprimare emoțională în care fiecare gest va reprezenta o frază a sufletului său. Copilul și psihoterapeutul vor comunica, prin intermediul jocului, din ce în ce mai deschis iar încrederea reciprocă pe care o vor clădi, va lumina cele mai ascunse trăiri. Copilul se va elibera de angoase, traume, fantasme, dezvoltându-și și totodată folosindu-se de curiozitate, creativitate, imaginație. Și asta deoarece jocul, desenul, modelajul, nisipul reprezintă echivalentele asociaţiilor verbale ale adulţilor.
Psihoterapeutul intersubiectiv este un ghid care nu se poziționează față de copil ca un profesor sau ca un spectator, ci ca un partener de joc care stimulează interacțiunea directă și activă. Încrederea de sine a copilului va crește, la fel și interesul pentru relațiile inter-umane.
Exemple de probleme pentru care părinții pot apela la ajutorul unui psihoterapeut: evenimente de viață dificile cum ar fi divorțul părinților, mutarea într-un domiciliu nou, mutarea la o nouă grădiniță sau școală, decesul unei persoane apropiate; tristete intenă care îi diminuează plăcerea pentru joacă sau activități care înainte îi făceau placere; coșmaruri frecvente, insomnii; enurezis, encoprezis; dificultăți de exprimare/limbaj, teamă/refuz de a mearge la grădiniță sau școală; comportament agresiv; eșec în stabilirea unor prietenii cu copii de aceeași vârstă; preocupare excesivă față de mâncare (fie refuză hrana, fie are tendința de a mânca prea mult); preocupare pentru sanatatea lui și / sau a celor apropiati; se gândește adesea la moarte; este foarte timid și nu vorbește despre preocupările lui; fură în mod repetat și îndelungat.
