Psihoterapia, Conflictul și Identitatea

Omul nu se poate schimba, nu îşi poate schimba viaţa până nu rezolvă ameninţarea identităţii. Iar cel care îi ameninţă identitatea, cel care îl face să se simtă strangulat de întrebări şi răspunsuri, este conflictul.

Conflictul este trăit cu atât mai intens cu cât determinările, condiţionările, modelele, cultura şi apartenenţa ce i-au fost impuse omului, l-au împiedicat să îşi creeze o identitate personală. Încă de la naştere, omul este modelat, determinat şi condiţionat de mediu în modul de a se percepe şi de a vorbi despre sine şi despre lume. În felul acesta îşi pierde capacitatea de a stabili singur sensul propriei vieţi şi identităţi.

Presupunând prin absurd că am putea înlătura problema mediului, conflictul tot nu l-am  putea înlătura întrucât el face parte din natura umană. Însă oamenii nici nu ar trebui să se confunde cu acesta. Oamenii nu sunt doar conflict, indiferent de câte ori istoria ne-a contrazis. Şi atunci ce putem face?

Terapia îl apropie pe om de el însuşi, distanţându-l de propriul conflict. Externalizat, conflictul poate fi privit ca pe ceva din afară. Astfel, se deschide calea către un examen raţional, autentic care reuşeşte să schimbe personajele şi evenimentele poveştii.

Povestea îşi schimbă perspectiva şi cadrele de referinţă, dezvăluind noi semnificaţii, oferind o imagine mai completă asupra problemelor. Şi reuşeşte să facă asta ştiind că, în orice moment, activitatea conştientă a omului îşi poate avea sursa în inconştient. Omul nu admite niciodată o acţiune fără motiv.

Necunoscând sursa inconştientă a acţiunii respective, găseşte a posteriori, o justificare a comportamentului său, încearcă găsirea unor argumente valabile în plan intelectual, social sau moral, a căror semnificaţie profundă îi scapă total.

Daţi-mi un punct de sprijin şi voi răsturna Pământul! spunea Aristotel cu mai bine de două mii de ani în urmă. Omul îşi trăieşte în mod dramatic prezentul şi viitorul pentru că nu găseşte în trecutul său, aşa cum îl povesteşte el, punctele de sprijin pentru a da existenţei sale sensul dorit.

Terapia rescrie istoria şi o completează pentru a găsi un punct de sprijin. Terapia încearcă să insufle puterea şi energia necesare omului pentru a-şi crea propriile poveşti despre sine şi despre lume. Poveştile sunt pline de goluri pe care oamenii trebuie să le umple pentru ca povestea să poată fi jucată. Aceste goluri se umplu din experienţa trăită şi din imaginaţia oamenilor. Cu fiecare  act oamenii îşi rescriu viaţa. Evoluţia vieţii este asemănătoare procesului de a redeveni autori, asemănătoare procesului de reintrare a persoanei în poveste, dezbătând-o şi făcând-o a lor, personalizând-o. (David Epson)

Conflictul este felul nostru de a ne gândi existenţa iar terapia ar putea fi, din această perspectivă, arta de a utiliza conflictul pentru schimbarea existenţei individului. (Carl Rogers)