Cuvintele sunt poduri. Uneori, însă, aceste poduri nu se construiesc așa cum ne-am aștepta. Uneori, copiii rămân pe malul tăcerii, într-o lume fără nume, iar noi, adulții, ne uităm spre ei de la distanță, întrebându-ne ce-i împiedică să treacă.
De ce copiii se ascund în spatele unui perete mut? Este o întârziere în dezvoltare? Un ritm diferit? Este o dificultate mecanică a limbajului, un obstacol în calea articulației sunetelor? Sau este un simptom al unei tăceri mai adânci, al unei povești nerostite care se zbate înăuntrul lor?
DSM-5 recunoaște “tulburarea de limbaj” ca o dificultate persistentă în achiziția și utilizarea limbajului, afectând vocabularul, structura propozițiilor și capacitatea de a folosi limbajul pentru a comunica eficient. Însă, dincolo de clasificările clinice, psihanaliza privește această dificultate nu doar ca pe o întârziere, ci ca pe un mesaj, o poveste spusă altfel, în absența cuvintelor.
Limbajul nu este doar o unealtă de comunicare. Este expresia unui sine care se formează, o punte între interior și exterior. Freud a descris limbajul ca o proiecție a inconștientului, ca pe o încercare de a domestici haosul lumii interne. Când copiii nu vorbesc sau vorbesc greu, ce se petrece în universul lor lăuntric?
În primele luni de viață, copiii nu au cuvinte, dar au sunete, gesturi, un dialog tăcut cu îngrijitorii lor. Lacan a numit acestă etapă „stadiul oglindă”, unde copiii învață să-și recunoască imaginea reflectată în ochii celorlalți. Dar ce se întâmplă dacă acest schimb este tulburat? Dacă îngrijitorii sunt absenți, anxioși, deprimați sau intruzivi? În aceste cazuri, cuvintele pot întârzia să apară, nu pentru că mecanismul limbajului este afectat, ci pentru că însuși actul vorbirii nu a devenit un spațiu sigur.
În cabinet, am văzut copii care nu rosteau decât câteva cuvinte, dar care creau povești fascinante prin joc. Am văzut copii care păreau prinși între dorința de a vorbi și teama de a fi auziți. Tăcerea lor nu era o lipsă, ci un adăpost. Iar cuvintele, neglijate sau nesigure, un hotar al zbuciumului.
Nu orice copil care vorbește târziu are o problemă. Uneori, ritmul său este pur și simplu diferit. Totuși, sunt câteva semnale care pot indica o dificultate reală: la 2 ani, copilul nu folosește minim 50 de cuvinte sau nu le combină în propoziții simple; la 3 ani, nu poate povesti o întâmplare simplă; folosește un limbaj foarte limitat comparativ cu alți copii de aceeași vârstă; se frustrează excesiv când nu este înțeles; evită să comunice chiar și prin gesturi sau expresii faciale. Dacă aceste semnale sunt prezente, este important să privim dincolo de suprafață. Este doar o problemă mecanică sau copilul își construiește o cetate de umbre în jurul său?
Psihanaliza ne arată cum uneori copiii nu vorbesc nu pentru că nu pot, ci pentru că nu știu dacă există un timp și un spațiu în care cuvintele lor să fie primite, să fie ascultate. Alteori, tăcerea lor este o punte fragilă spre lumea lor interioară, iar noi trebuie să pășim cu grijă, să așteptăm și să fim acolo când primele cuvinte îndrăznesc să apară. În cabinet, îi ajutăm pe copii să găsească siguranța de a fi auziți, prin joc, prin desen, prin povești inventate. Terapia prin joc și simbol este o metodă esențială în lucrul cu copiii care au dificultăți de limbaj, deoarece cuvintele nu sunt forțate, ci descoperite. Prin plasarea obiectelor, prin reprezentarea scenelor în nisip, copilul exprimă ceea ce nu poate spune. Cuvintele încep să apară, ca și cum podul s-ar construi din nou, piatră cu piatră.
Limbajul înseamnă mai mult decât sunete și propoziții. Este o vibrație a prezenței și a absenței, a dorinței de a fi văzut și a fricii de a fi expus. Copiii care întâmpină dificultăți de vorbire nu sunt „întârziați” sau „deficienți”, sunt purtători ai unor povești încă nerostite.
A-i ajuta să vorbească nu înseamnă doar a le corecta pronunția sau a le îmbogăți vocabularul, ci a le oferi un timp și un spațiu al ascultării, unde cuvintele sunt un sprijin, nu o povară.
Bibliografie:
Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale DSM-5. București: Editura Medicală
Lacan, J. (2018). Scrierile tehnice ale lui Freud. Seminar. Volum I. București: Editura Trei
