scrisă de Irina Condurariu
Cel mai grozav poem pe care l-aș putea scrie, îmi șoptești,
e cel pe care l-ai putea citi pe nerăsuflate și nu m-ai ghici,
și n-ai afla nimic despre mine, sau despre tine, sau despre,
toate grozăviile pe care mi le șoptești atunci când nu te mai oprești.
Ei, madam, află că n-am să-ți scriu un poem în care
să nu te descotorosești măcar parțial de îngândurare! Căci în ce fel
ar fi să nu te fac de toată socoteala față în față cu tine,
ca să înțelegi odată pentru totdeauna că toate gândurile astea ale tale
mă lasă fără vlagă. Ca să nu mă mai ridic vreodată, să fiu și eu
o femeie fără gânduri multe. Doar cu câteva, sumare,
care mi-ar încăpea sumar în poșetă, ca unei doamne.
Madam, ia-ți toate gândurile și toate visările, lasă-mi doar câteva,
să-mi încapă lejer în poșetă și să le port după mine, să le mai răsfoiesc
doar atunci când mi se va face din nou dor de tine.
