Psihoterapie de cuplu
Relațiile de cuplu sunt greu de menținut în viață.
Foarte multe relații mor pe parcurs, dar au o mare capacitate de a îndura moartea de-a lungul anilor. Nu suntem învățați cum să fim într-o relație sau cum să o menținem și nici nu suntem învățați despre obstacolele care apar pe parcurs. Modelul nostru de cuplu provine din observarea părinților noștri, care în fața complexității unei relații de succes, au fost la fel de orbi ca noi.
De multe ori, cuplurile caută ajutor din motive care nu au nicio legătură cu problemele lor reale. Ei cer ajutor pentru probleme care implică conflicte pentru bani, copii, lipsă de comunicare sau sex. Aceste probleme sunt însă doar arenele în care problemele inconștiente sunt redate în mod simbolic.
Ceea ce nu reușim să înțelegem este că iubirea este o experiență foarte complexă, plină de obstacole distructive. Iubirea este un act al imaginației și ca atare este supusă distorsiunilor. Există multe forme de iubire imatură în care se fac compromisuri nesănătoase, care evită cu succes intimitatea, în loc să o îmbrățișeze.
La începutul unei relații, iubirea nu este ambivalentă.
Îl vedem pe partener într-o manieră idealizată. În timp, de obicei până la începutul celui de-al doilea an, realitatea celeilalte persoane începe să apară și, odată cu ea, dezamăgirea, resentimentele și învinovățirea. Nu suntem învățați că iubirea matură este ambivalentă. Dacă partenerii doresc ca relația să înflorească, trebuie să abordeze, să înțeleagă și să facă față problemelor încorporate relației de cuplu. În mod excepțional, puține cupluri înțeleg aceste fenomene.
Repetarea scenariilor trecute este cea mai importantă provocare psihologică cu care se confruntă majoritatea cuplurilor. Această problemă este cauza principală a eșecului relației, deoarece repetarea este un impuls inconștient.
Ne alegem partenerul nu pentru că este atractiv sau amuzant ci pentru că suntem atrași inconștient de persoana pe care o vedem ca fiind cea care ne va permite să rezolvăm nevoile copilăriei neîmplinite. Astfel, ideea populară că femeile se căsătoresc cu cineva asemănător cu tatăl lor, iar bărbații se căsătoresc cu cineva similar cu mama lor, este adevărată. Nu este vorba neapărat despre o asemănare fizică sau comportamentală ci de o asemănare mai subtilă, privind modul de raportare emoțională, de gestionare a sentimentelor.
Fantezia inconștientă este să găsim un partener similar cu părintele și să-l schimbăm, iar atunci va fi schimbată și experiența de copil. Acest lucru este imposibil și, prin urmare, sortit eșecului, ceea ce crește dezamăgirea și resentimentele în cadrul relației. Partenerii nu își dau seama că încearcă să-și corecteze trecutul schimbându-și prezentul.
O altă problemă a cuplurilor este că odată cu iubirea apare dependența.
Odată cu dependența apare frica de a pierde persoana de care am devenit dependenți. Astfel, începem să filtrăm și să cenzurăm ceea ce dezvăluim partenerului nostru din frica de a fi respins sau mai rău, abandonat. Astfel relația capătă o aromă artificială și începe distanțarea.
Triangularea este o altă problemă în relații.
Asta înseamnă implicarea unei a treia persoane, fie printr-o relație intimă sexuală, fie printr- o relație intimă emoțională, fie o relație care pur și simplu ocupă spațiul sau timpul relației de cuplu. Triunghiurile sunt comune pentru că sunt contextul în care am învățat să iubim și să fim iubiți. Acesta este triunghiul copil-mamă-tată și poate aduce provocări care au nevoie de consiliere pentru a fi rezolvate. Căutăm pe alții în afara relației din mai multe motive: din furie și/sau răzbunare, din teama de a fi controlat, din teama de conflict sau pur și simplu din încercarea de a dilua intimitatea relației la un grad mai tolerabil.
Deși căutăm intimitate în viața noastră, uneori nu putem tolera nivelul pe care spunem că îl dorim. Intimitatea este împărtășirea treptată și progresivă a părților mai profunde ale sinelui cu un partener. Natura acestei desfășurări este regresivă. Adică, pe măsură ce ne deschidem către altul, accesăm istoria noastră, istoria relațiilor noastre trecute, în cele din urmă înapoi la relația timpurie cu părinții.
Astfel, sursa de confuzie, denaturare și conflict, întrucât nevoile noastre nesatisfăcute în copilărie curg în relația cu partenerul nostru. Acesta este un proces inconștient în care plasăm partenerului nostru speranțele, așteptările și presupunerile pe care le-am avut cu părinții. Considerăm că partenerul nostru, în moduri foarte fundamentale, va răspunde în mod similar părintelui nostru – fie că acceptăm sau respingem, iubim sau reținem, judecăm sau afirmăm. Dacă partenerii noștri nu se comportă așa cum ne așteptăm, vom percepe acțiunea sau intenția lor ca pe o confirmare a presupunerile noastre.
Aceste probleme sunt doar câteva dintre problemele care apar în relații. Luptele pentru putere și control în relații sunt în desfășurare și se joacă din dormitor până la bucătărie. Presiunile exterioare ale vieții erodează calitatea tuturor relațiilor și este necesar un angajament continuu de întinerire pentru a menține relația vie.
Partenerii care intră în terapie de cuplu, trebuie să facă acest lucru cu ideea că sunt responsabili cu 50% pentru problemele din relație. Dificultatea terapiei constă în descoperirea nevoilor nerezolvate și nesatisfăcute în familiile de origine și observarea modului în care acestea sunt puse în aplicare în cadrul relației de cuplu. Terapia cuplurilor este un proces de înțelegere și eliminare a obstacolelor pe care partenerii le-au ridicat în calea intimității, în calea iubirii lor.